La Reims am ajuns intr-o dimineata de octombrie, in 2010. Plecasem din Paris, cu TGV-ul. Calatoria ne-o propusesem de acasa, cand cumparasem si biletele online de aici. Gasisem chiar si o promotie, asa incat biletele au costat cam 15 euro de persoana dus-intors. Le aveam imprimate pe coli de hartie dar stiam ceva ca trebuie validate, compostate cumva inainte de urcarea in tren. Bineinteles ca facusem cu o seara inainte o vizita la gara, sa vedem ce si cum. Aparatele acelea erau asezate inainte de intrarea pe peron, dar fanta era mica, de cativa cm. In fine, am intrebat la informatii, unde o angajata foarte amabila ne-a explicat ca acele aparate erau pentru cei care aveau tichete de calatorie iar noi nu trebuia decat sa urcam in tren si biletul va fi verificat acolo.
Nu va mai povestesc ca in gara erau si alte aparate de la care iti puteai cumpara biletul pe loc iar noi, ca incepatori in ale calatoriilor in tari civilizate, am inceput sa ne facem fel si fel de probleme fiindca biletul nostru era mult mai ieftin decat ceea ce era afisat acolo. Ne si vedeam dati jos din tren (deh, reminiscentele studentiei blatiste...) sau paltind o ditamai amenda. Evident, ne-am lamurit ca difetenta de pret se datora avansului cu care cumparasem biletul.
Si uite asa am ajuns in TGV. WOW ne-am zis! Nu era vagon de clasa intai insa arata cu mult peste cele de la noi. Fiecare scaun (sau mai bine zis fotoliu) era reglabil, aveai la dispozitie masuta, lumina, priza si, minune, totul functiona! Calatoria a durat putin, poate prea putin dupa gustul nostru, cam 50 min. Avand in vedere ca intre Paris si Reims sunt cam 150 km, va dati seama cum zbura pe sine! Fiind o dimineata cetoasa nu am reusit sa vedem pe fereastra mai nimic: campuri, masini care asteptau la bariera si un soare timid pe cer.
Ajungem si coboram intr-o gara care semana mai degraba a statie de metrou. De pe peron erai ghidat printr-un tunel subteran catre cealalta parte a garii si te trezeai iesind direct in afara ei. Desi studiasem de acasa prin Google Maps si Street View si aveam o idee pe unde trebuia sa o luam, tot am gresit si ne indreptam cu mare graba catre exact capatul opus al orasului. Ba chiar ne miram cate ruine si terenuri virane sunt ! Neavand pe cine intreba la acea ora (era cam 8.30) am intrat in primul magazin si am cumparat o harta. Abia atunci ne-am lamurit ca mergeam in sens invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu